Ingrediente:
- 200 g caju
- 100 g curmale
- 3 linguri carob / cacao
- un praf de sare
- vanilie și alte arome după preferință
- 100 g ulei de cocos / unt de cocos
- 200 g fulgi ovăz
- 3 linguri pastă de curmale / miere
- 100 g unt de arahide
Mod de preparare:
Caju-ul, curmalele, vanilia, carobul și sarea se pun în blender cu apă cât să le cuprindă și se transformă într-o cremă fină. Se adaugă uleiul de cocos și se amestecă cu blenderul bine. Se pune crema în forma dorită (de silicon, pentru a putea fi scoase mai ușor), peste se adaugă o linguriță de unt de arahide, iar deasupra se pun fulgii de ovăz amestecați cu miere / pasta de curmale și se presează puțin ca să adere la cremă. Se pune la congelator pentru câteva ore. Se scot din forma înainte cu 1-2 ore de a fi servit.
Notă: Se poate pune și în formă de tort: în acest caz primul strat va fi cel de fulgi de ovăz și pastă de curmale, apoi untul de arahide, iar la sfârșit crema de ciocolată.

